duminică, 6 octombrie 2013

EAI/onkyo

EAI sau improvizația electroacustică (a nu se confunda cu subgenul electroacustic al muzicii clasice avangardiste) este un subgen al muzicii electronice experimentale, subgen dezvoltat în ultimii 15-20 de ani și derivat din free jazz/improvizația liberă (vezi albumele formației AMM). Se caracterizează prin „compoziții” lente, în bună parte improvizate la instrumente nonconvenționale și/sau procesate prin calculator. Accentul cade pe textura sunetelor. Erstwhile, Mego, Improvised Music From Japan sunt câteva dintre casele de discuri care promovează acest gen. Keith Rowe, Jason Lescalleet, John Tilbury, Cor Fuhler se numără printre artiștii reprezentativi...

[4g - yellow cloud]

Onkyo este o mișcare japoneză legată de EAI și de „lowercase” (despre lowercase voi mai vorbi). S-a conturat la începutul anilor 2000 în localuri neconvenționale din Tokyo precum Off-Site și Bar Aoyama. Instrumentele lor sunt aproape exclusiv electronice și, adeseori, nu folosesc decât frecvențe „de test”, iar Toshimaru Nakamura, unul dintre artiști, s-a specializat în ceea ce numește „no-input mixing board”. „Muzica” onkyo folosește multe spații goale, oarecum ca în muzica clasică a grupului Wendelweiser (sub influența lui Cage și a lui Christian Wolff), dar pentru a „testa” urechea ascultătorului, violată într-o manieră mai subtilă și mai perversă decât în cazul „muzicii” noise (vezi Merzbow). Evident, este total nesănătos să asculți așa ceva la un volum mare și pentru mult timp... dar n-am înțeles ce farmec ar putea avea (în afara sadomasochismului de rigoare) așa ceva până ce n-am ascultat un album ceva mai accesibil al lui Toshimaru Nakamura, „Egrets” (în care nu e solo, ci însoțit de trompetistul Arve Henriksen). Trecând prin furcile frecvențelor oarecum inumane, doar pe alocuri însoțite de Henriksen în cea mai subtilă ipostază a sa de până acum, am rămas literalmente extaziat la sfârșitul albumului, punctat de un „static noise” surprinzător de calm și de... delicios! După ce asculți așa ceva, ești bucuros că exiști și că te poți bucuri de atâtea sunete în jurul tău - atât de multe încât le iei ca atare și nu te gândești niciodată că ar putea să te bucure nespus doar existența celui mai mărunt și mai nesemnificativ sunet. Toamna, când cad frunzele, ai încercat vreodată să stai sub un copac ca să vezi cum ele cad printre celelalte frunze și se aude un foșnet discret?


[toshimaru nakamura - nimb number 42]

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu