hipster/mixster

scriu aici și acum despre muzică fiindcă am simțit nevoia. care nevoie? să mă dau mare cu cvasierudiția mea? (ca să fiu genul acela de om care citează și parafrazează în disperare: vorba lui caragiale, sunt un adevărat enciclopedist, știu din toate câte nimic...) să mă dau mare cu ironiile și adjectivele mele?...

să înlătur orice dubii: sunt un șoarece, un maestru al tocilei, un obsedat de muzică (poate la modul obsesiv-compulsiv?) fără diplomă, deși, fără falsă modestie, chiar așa de departe nu sunt. partea tehnică mă poate și chiar mă depășește cel mai adesea, drept pentru care nu mă dau as în, de pildă, jazz. dacă aș fi cu adevărat snob, aș accentua „ja”-ul din jazz... la naiba, deja fac asta. oh well...

de când am avut prima dată acces la internet în coliba mea cu 3 camere, am căutat, am căutat, am căutat. și am și găsit... și nu de puține ori m-am întrebat: de ce n-ar face mulți alții la fel ca mine? de ce, chiar având internet, unii se mulțumesc să descarce soneria de la melodia cutare pe care o pot auzi și la radio, și la tembelizor, în loc să exploreze minunățiile ascunse departe de comercial?... dar răspunsul cel mai evident este că nu toți s-au născut exploratori. și că unii se descurcă chiar mai bine fără muzică... dar cred că nietzsche avea dreptate. muzica e o mare șansă și, dacă tot n-am o autentică vocație ascetică, măcar aici să mizez într-un sens spiritual... dar gata cu poveștile. deja vă uitați la mine ca la felul paișpe.

am fost suspectat și chiar eu mă suspectez uneori de... hipster-eală! mai ales după ce a demarat obsesia mea pentru chillwave... și totuși, nu mă încadrez exact în portretul-robot al hipster-ului (dacă are vreun rost să folosim tipologii dintr-astea, construite mai degrabă ca să ne lamentăm în stil mircea badea...). citesc și allmusic sau wire, de pildă, nu numai pitchfork. am, cred, o brumă de gândire critică. și chiar îmi plac cei de la cocteau twins sau cei de la can, nu îi menționez doar pentru că au influențat nenumărați muzicieni din ultimele decenii... iar dacă n-aș fi fost avid de tot ce-i nou și surprinzător, n-aș fi ajuns până aici. a fost nevoie de mult timp și mult tastat pentru ca gusturile mele să se dezvolte așa de mult (nu mai spun de neuronii cheltuiți!), dar a meritat și, dacă aș fi fost nevoit să o iau de la început, aș fi făcut la fel. poate aș fi zăbovit mai puțin în unele privințe (vezi perioadele mele de fixație prelungită pentru trip-hop sau pentru chillwave)... și, mai ales, aș fi ascultat mult mai multe chestii avangardiste în perioada în care, neavând reacții viscerale, treceam ca gâsca prin „muzici” cât se poate de țăcănite... acum e cu totul altă situație, dar nu mai insist.

închei deocamdată, fiind distras de o supradoză de... autechre. da, iar îi menționez, dar nu mă pot abține:

[autechre - pule]

nu râdeți!